Universul a fost creat?

A. Trei abordări greșite ale acestei probleme
B. Universul are început sau este infinit?
C. Universul a apărut din nimic sau a fost creat?
D. Cine a creat universul?
E. Care este scopul pentru care am fost creați?

Înainte de a da un răspuns la această întrebare, ar trebui să vedem dacă universul a avut un început.

În sistemul de învățământ din Romania, manualele de Geografie de clasa a V-a (disponibile aici), realizate anul acesta (2017), definesc Universul într-un mod asemănător, dar în diferite nuanțe, astfel:

– “Universul este … nemărginit/infinit în timp și spațiu” (Editura Didactică și Pedagogică)

– “… tot ceea ce există astăzi în Univers (materia, spațiul, timpul) era comprimat într­o „sferă” minusculă, mult mai mică decât un atom, cu o energie uriașă, care a explodat” (Editura CD Press)

– “Până atunci [înainte de nașterea universului], exista doar un punct. Acest punct a explodat și a eliberat energie, materie, timp și spațiu.” (Editura Litera)

– “În prezent se consideră că universul se află în expansiune” / “Universul reprezintă spațiul considerat foarte întins, nesfârșit, …” (Editura Corint)

– “Vei descoperi mai întâi Universul nemăriginit …” / “Universul este tot ceea ce ne înconjoară, în permanentă expansiune, nemărginit” (Editura Art)

– “Universul … reprezintă lumea întreagă, nemărginită în spațiu și timp, cu vârsta de aproximativ 15 miliarde de ani.” (Editura Aramis)

A. Trei abordări greșite ale acestei probleme

1. Dacă afirmăm că universul are un început, înseamnă că el nu este infinit. Infinitul nu are nici început nici sfârșit. Înțelegând acest aspect, putem să ne dăm ușor seama de neconcordanța dintre afirmațiile: “universul este infinit” și “universul a apărut acum 15 miliarde ani”. Dacă spunem că a apărut într-un moment din trecut, e clar că nu e infinit. Dacă spunem că e infinit, înseamnă că nu are un moment de început, ci e dintotdeauna.

2. Unii afirmă că universul este infinit și în expansiune. Această este o altă greșeală de logică, deoarece, dacă el se extinde, înseamnă că are niște margini/limite, care se distanțează de noi, deci nu e infinit. Dacă spunem că este infinit, în nici un caz nu poate fi în expansiune, pentru că un univers infinit nu are limite, deci nu are ce să se extindă.

3. O altă greșeală: omul “a călătorit” în univers și neajungând la marginea lui, putem afirma că este infinit. Mergând pe aceeastă logică, ar însemna că o furnică, vrând să vadă dacă România este infinită, pleacă din București, parcurge doar câțiva kilometri, nu ajunge la marginea României și emite “teoria” că România este infinită pentru că nu a ajuns la marginea ei. Vă dați seama de absurditatea acestei afirmații. Nu poți să afirmi că ceva este infinit, doar pentru că nu ai ajuns la marginea lui. Poate există o margine, dar noi nu am putut ajunge la ea.

B. Universul are început sau este infinit?

Raspunsul la această întrebare, nu-l putem afla “călătorind” (cu ajutorul imaginile date de telescoape) pănă la marginea universului, pentru că nu s-a ajuns acolo, ci doar s-au descoperit “câteva” sute de miliarde de galaxii (fiecare cu miliarde de stele). Aceastea pot reprezenta o mică parte din univers. Deaceea, dacă vrem să aflăm dacă universul este infinit sau are început, trebuie să căutăm răspunsul în altă parte.

Oameni de știință care studiază Universul (iar în prezent se ocupă și cu originea lui), au ajuns la concluzia că universul are un început și este în expansiune. Acestea afirmații sunt susținute de doua argumente: deplasarea spre roșu și fondul difuz cosmologic*.

* Pentru detalii despre aceste două argumente, puteți urmări înregistrarea video “Creație sau evoluție?” (de la minutul 46:00)  sau citi articolul Cunoşti tu legile cerului de sus?

Deasemenea, un răspuns pe scurt la această întrebare pusă la finalul unei conferințe de anul acesta a fizicianului de la CERN, Burkhard Schmidt, găsiți în filmarea de mai jos:

Analizând aceste dovezi, putem afirma că universul are un început și ne putem gândi la apariția sa, doar în două moduri:
1. A apărut din nimic, la întâmplare, s-a creat singur
2. A fost creat

C. Universul a apărut din nimic sau a fost creat?

Dacă afirmăm că: “Înainte să existe Universul nu exista nimic, iar acesta a apărut dintr-o dată, la întamplare, din nimic, apariția lui nefiind determinată de ceva sau cineva“, atunci ne înșelăm pe noi înșine. Este imposibil ca din nimic să apară ceva. Orice lucru trebuie să aibă o cauză. La fel și universul, pentru că are un început, a fost cauzat de ceva sau cineva. Este o eroare de logică să afirmi că din nimic, a fost o explozie și astfel a apărut universul. “Nimicul” nu are cum să dea naștere la ceva.  Deaceea această ipoteză trebuie înlăturată, invalidată și acceptat faptul că Universul a fost creat.

Acum se pune întrebarea, cine a creat universul? Ne putem gândi doar în două direcții:

1. L-a creat CEVA
2. L-a creat CINEVA

D. Cine a creat universul?

Ca să vedem dacă Universul a fost creat de CEVA (o forță, o putere, o energie) sau de CINEVA (o persoană, o ființă), trebuie să fie îndeplinite 4 condiții:

a) să aibă o PUTERE extraordinar de mare. Altfel nu putea să dea naștere la un Univers de o asemenea mărime cu forțe și energii greu de calculat.
b) să aibă o INTELIGENȚĂ impresionantă și mult peste puterile noastre de a o înțelege. Doar o inteligență superioară ar fi putut crea ceva atât de organizat, structurat, inteligibil și într-o perfectă armonie.
c) să aibă DORINȚA de a-l crea. Nimeni nu crează ceva, așa, pur și simplu, ci crează pentru ca vrea lucrul acesta.
d) să aibă un SCOP. Când cineva are dorința să creeze un lucru, nu îl face fără sens, fără un scop ci îl face după un plan bine stabilit, cu un scop precis.

Analizând cele 4 condiții, ne putem da seama cu usurință că nu le putem atribui unei energii sau forțe superioare, ci doar unei ființe/persoane superioare. Dorința, inteligența, scopul nu le putem atribui unei forțe sau energii creatoare de univers. O forță/energie nu are dorințe, nu își face planuri, nu are inteligență, rațiune. Acestea pot fi atribuite doar unei ființe superioare nouă. Această ființă este atotputernică, cu o inteligență ce depășește imaginația noastră, cu sentimente, dar și cu un plan bine rânduit, cu un scop în tot ceea ce face.

Trebuie deci să admitem existența unei ființe superioare, necreate. Putem să aflam cateva caracteristici ale Creatorului, privind în creația Sa. Dar pentru a afla cine este aceasta persoană, ar fi doar 2 variante:

– prima dintre ele, presupune să ieșim în afara universului (adică să ieșim din timp și spațiu) la Cel care nu este legat de timp și spațiu, ca să-L putem cunoaște, însă acest lucru este imposibil.

– a doua variantă, presupune ca Cel care a creat universul să ni se descopere El Însuși. Altă șansă n-am avea ca să-l putem cunoaște pe Cel ce ne-a creat.

Biblia, ne spune că Cel care a creat universul este Dumnezeu: “La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.” (Geneza 1:1). Nu sunt nici metode nici argumente științifice care să susțină faptul că Dumnezeul pe care ni-L descrie Scriptura este Cel care a creat universul și nici n-ar putea știința vreodată să-L argumenteze pe Dumnezeu, cu atât mai puțin să-L explice. Aici știința se oprește, pentru că nu poate ieși din dimensiunile în care se află și să-L înțeleagă pe cel ce este veșnic și de necuprins în măreția Lui. Aici doar credința este aceea care-L acceptă pe Dumnezeul care ni s-a revelat în Scriptură, ca fiind Creatorul a tot ce există: “Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11:2). Lumea în care noi ne aflăm, a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, din ceea ce nu se vedea, nu din nimic, din ceea exista în planul Său. Dumnezeu a făcut un plan, apoi acel plan a luat ființă la Cuvântul puterii Lui.

După ce ni s-a descoperit “în vechime … prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul …” (Evrei 1:1-2). Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Isus Hristos, Cel care “a întemeiat pământul, iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Sale.. El a binevoit să intre în lumea noastră, ca să ne descopere pe deplin scopul pentru care ne-a creat și care este rostul nostru pe această mică planetă și singura locuită din întregul Univers.

E. Care este scopul pentru care am fost creați?

Scriptura ne spune că totul a fost creat pentru slava și plăcerea lui Dumnezeu: “Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile.” (Romani 11.36). Aceasta înseamnă că și noi am fost creați tot pentru slava Sa, pentru ca omul să arate în acest Univers ceva din gloria Creatorului (deoarece am fost creați după chipul și asemănarea Sa), ca omul să poata să Îl cunoască, să se bucure de Ființa aceasta măreață, pentru eternitate.

Asa cum o vioara nu a fost creată să stea undeva într-o groapă, ci sa producă o muzică placută urechilor, la fel omul nu a fost creat să stea cu capul în pământ gândindu-se că are doar viata aceasta, ci să își ridice capul în sus spre Creator, să Îl slăvească, să Îl iubească, să se închine Lui.

Vrei să-L cunoști și tu pe acest Dumnezeu glorios? Vrei ca după moarte să nu ajungi în locul de chin veșnic, ci să stai alături de Domnul Isus? Citește Biblia, Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu. Acolo Îl vei găsi și vei afla cum poți si tu să-I aduci lauda și cinstea pentru ceea ce este El, pentru ceea ce a făcut și continuă să facă, inclusiv pentru tine.

Leave a Reply

Close Menu