Scopul vieții
Acum câțiva ani, un tânăr înalt, bine îmbrăcat și aranjat a fost văzut pe parcursul a câteva seri succesive stând printre alte sute de oameni într-un restaurant, la umbra Catedralei St. Paul din Londra.
Se desfășura o misiune de evanghelizare pe pacursul a două săptămâni. A fost bucuria mea să conduc serviciile, iar într-una dintre seri, tânărul a urmărit predica cu mai multă seriozitate decât o făcea în mod obișnuit.
La sfârșitul întâlnirii, a venit la mine și mi-a spus: “Mi-ar plăcea să vorbesc puțin cu dumneavostră în seara aceasta, dacă se poate, domnule.”
A urmat o discuție deosebit de interesantă:
“Sunt nerăbdător, domnule,” spuse el, “să găsesc răspunsuri la câteva întrebări în această seară, dacă puteți să mă ajutați!” Era o notă de seriozitate și sinceritate care m-a impresionat profund.
“De asemenea, domnule,” continuă el, “aș putea să spun că sunt un necredincios! Mi-am înțeles necredincioșia cu ocazia predicilor de la Hyde Park – și, într-adevăr, pot spune că sunt un necredincios; însă am ajuns la concluzia că toți suntem teoreticieni, și mă îndoiesc de faptul că vreunul dintre noi are vreo satisfacție din aceste teorii – cel puțin eu nu, asta e sigur. Cum de am ajuns eu la aceste întâlniri măcar, este greu de spus, în afară de aceasta”, zise el, arătându-mi un carton cu o invitație la întâlniri. “Am venit seara trecută lipsit de orice scop și cu indiferență, dar m-am trezit într-o atmosferă în care nu mă simțeam deloc obișnuit.
Am devenit din ce în ce mai interesat pe măsură ce programul decurgea, și am început să simt că era o putere remarcabilă în ceea ce se spunea, și am ajuns la concluzia că dumneavostră păreați să deținți ceea ce eu îmi doream, dar despre care nu cunoșteam nimic – satisfacție!”
Continuându-și impresiile, spunea: “Ei bine, mă tem că sunt în același loc astăzi, unde se afla și acel tânăr despre care ați vorbit în seara aceasta, cel care nu putea să vadă nevoia pentru Hristos sau pentru moartea Lui. Am început să înțeleg cumva responsabilitatea mea înaintea lui Dumnezeu, dar nu reușesc să înțeleg de ce este nevoie ca Hristos să moară pentru mine. Ați vrea să îmi repetați ce i-ați spus și lui?”
I-am răspuns: “Scopul meu a fost să-i arăt că despărțit de Hristos și de moartea Sa răscumpărătoare, soarta lui era fără speranță. Acum o voi pune înaintea ta. Să presupunem, ca o ilustrație, că datorez firmei tale £5,000 și că nu am nici o posibilitate să plătesc nici măcar o parte din ei! Acum, dacă firma nu-și permite să mă elibereze de datoria mea, iar eu nu pot să îndeplinesc această cerere îndreptățită, ce mă poate salva de la faliment și de la ruină?”
“Nimic”, răspunse el, “absolut nimic, decât dacă cineva se oferă să te ajute.”
“Iartă-mă că te întrerup”, i-am spus, “însă te rog să nu introduci o a treia parte în această chestiune – întrebarea este strict între mine și firma ta.”
“Ei bine,” replică el, “dacă este să fii salvat de la ‘a fi înfrânt’, cineva trebuie să vină să te salveze!”
“Nu,” i-am repetat, “nu trebuie să amesteci pe nimeni.”
“În această situație, cazul tău este fără speranță!”, concluzionă el.
“Aceasta este exact poziția ta înaintea lui Dumnezeu în seara asta!”, am remarcat eu. “Ca om păcătos, Dumnezeu a pus asupra ta sentința solemnă a morții, pentru că aceasta este judecata Sa dreaptă cu privire la păcat (vezi Romani 5:12): ‘Astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toți au păcătuit.’ Această sentință nu a fost revocată, nu are echivalent, și nu poate fi înlocuită. Nimic nu poate substitui moartea! Nici pocăința, nici transformarea, nici lacrimile, nici rugăciunile, nici toate puse împreună nu pot fi acceptate de Dumnezeu în locul morții. În trecutul tău se află o istorie pe care nu o poți schimba, asupra ta este o sentință de care nu poți scăpa, astfel că, dacă nu vine cineva care să intervină între tine și sentința ta, cazul tău este, de asemenea, fără speranță!”
“Cine ar putea face aceasta? Dacă se găsește un înlocuitor, ar trebui să fie cineva asupra căruia moartea nu are nici un drept! Toată rasa căzută a lui Adam nu ar putea să ofere un astfel de substituent.”
“Ascultă mesajul trimis din cer! O, ce armonie pentru urechea păcătorului! ‘Scapă-l, ca să nu coboare în groapă; am găsit o răsumpărare’ (Iov 33:24).”
“Cine este acesta care a fost găsit ca să stea la spărtură? Ascultă! Este ‘un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Iisus, care S-a dat pe Sine Însuți preț de răscumpărare pentru toți’.”
“Cu așa dragoste divină a iubit Iisus – Fiul lui Dumnezeu fără nici un păcat – încât a părăsit tronul gloriei pentru rușinea crucii, pentru ca El să moară pentru păcătoși.”
“Ce murmure de satisfacție ar umple sala tribunalului, dacă judecătorul, după ce enunță cea mai grea penalizare pe care o prevede legea în legătură cu un vinovat, ar coborî de pe locul său și ar completa cecul cu suma completă, satisfăcând astfel cerința legii pe care tocmai a pretins-o.”
“Făcând aceasta, nu ar așeza el pe cel delincvent pe o poziție de îndreptățit, de partea cealaltă a cerințelor dreptății, ca și cum el nu ar fi fost niciodată vinovat?”
“Ce ai avea de spus despre Dumnezeul care ar putea pune în mod drept asupra noastră sentința morții pentru că suntem păcătoși – și a facut-o – pentru ca apoi, în Persoana Fiului Său – Dumnezeu arătat în carne – părăsind tronul Său, să plătească El Însuși costul care să satisfacă sentința, jertfindu-Și viața pentru noi? Nu merită El toată încrederea? Nu spui: ‘Ce armonie binecuvântată între dragoste și dreptate’?”
“Ba da, într-adevăr,” răspunse el, “aceasta îmi este de un real folos; dar cumva nu reușesc să înțeleg beneficiul pe care îl am eu însumi! Ar trebui acum să Îl rog pe Iisus să intervină pentru mine?”
“Nu”, i-am spus, “nu aceasta este calea! Hai să ne întoarcem la vechea ilustrație. Să presupunem că ai fi intervenit tu între firma ta și mine, luând asupra ta datoria mea, oferind firmei tale ceea ce ei au acceptat drept o achitare completă a cerințelor pe care le aveau pentru mine. Ar trebui apoi să vin la tine și să-ți cer să folosesc serviciile tale bune, ca să intervii între mine și firma ta?”
“O, nu”, replică el. “Înțeleg că nu este nevoie de așa ceva; dacă lucrul este stabilit, înseamnă că este stabilit, iar socotelile sunt încheiate.”
“Ei bine, atunci,” i-am răspuns, “ exact aceasta este poziția lucrurilor. Jertfa de care era nevoie pentru a face ispășire pentru păcat a fost săvârșită înaintea lui Dumnezeu, prin moartea lui Hristos – și chiar mai mult, a fost acceptată și dovedită prin înviere, iar, în consecință, Dumnezeu trimite mesajul bun al salvării și al păcii pentru oamenii din această lume.”
Întorcându-mă la Biblia mea, i-am atras atenția asupra acestor cuvinte de aur: “Să vă fie cunoscut deci… că prin Acesta vi se vestește iertarea păcatelor; și de toate de care n-ați putut fi îndreptățiți în legea lui Moise, oricine crede este îndreptățit în El” (Fapte 13:38-39). Noi voi uita niciodată efectul acestor cuvinte asupra lui!
“Oh! Lasă-mă să mă uit”, spuse el, scoțându-și cartea de buzunar pentru a însemna locul respectiv. “Nu am mai văzut niciodată ceva atât de clar, cum este scris aici!”, și pe măsură ce se uita, zidurile se dărâmau, iar lacrimile cădeau fierbinți pe mâna mea, în timp ce îi țineam Biblia ca să citească.
O, erau picături de recunoștință, dragă cititorule, și încă mai înviorătoare pentru Cer, decât erau pentru mine! Nu le-am șters, vă asigur.
“Oh, este bine!” spuse el.
Numai pentru a îl testa, am întrebat: “Ce este bine?”
“Iată aici,” replică el. “Oricine crede este îndreptățit!”
“Dar ce legătură are aceasta cu tine?”, am întrebat.
“Legătură cu mine?”, spuse el cu o surpriză plină de veselie. “Păi eu sunt acolo!”, și copleșit de emoție, arătă cuvintele: “Oricine crede este îndreptățit!“.
Pâmântul însetat nu a băut niciodată cu mai mult nesaț din ploaia care l-a acoperit, decât a băut acest suflet însetat din Apa Vieții, în acea noapte.
Și-a ocupat locul, atunci și acolo, în acea sferă fericită alcătuită din “Oricine crede“, și a plecat acasă cu asigurarea dată de Dumnezeu că a fost iertat de toate păcatele!
Am așternut esența acestei conversații în scris cu speranța că, dacă va cădea în mâinile unuia care trece prin aceleași frământări, prin harul lui Dumnezeu, aceste rânduri să îl ajute în același fel.
Dar dacă cititorul meu este încă neconvertit, și poate, chiar mai rău, nepăsător, permite-mi să îți spun că este încă un caz despre care ar fi bine să te interesezi, încă mai profund decât despre acest tânăr necredincios. Este chiar cazul tău! Cu viața atât de nesigură, moartea atât de ocupată, eterniatea atât de aproape, nu ai timp de pierdut.
“Iată, ACUM este timpul potrivit; iată, ACUM este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2).
Related posts
