“Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”

Cum trebuie găsit un vinovat pentru suferința din lume, cine va fi pus pe banca acuzaţilor? DUMNEZEU, socotit nici mai mult nici mai puţin responsabil principal al oricărei suferinţe omeneşti.

Se aude această întrebare, care nu este decât o sărmană scuză a necredinţei sau a necunoştinţei. Dacă Dumnezeu este dragoste, aşa cum spune Biblia (1 Ioan 4.8,16), cum se face că nu ocroteşte pe creaturile Sale de loviturile soartei? De ce, de exemplu, permite El omorârea unor copii nevinovaţi, asuprirea şi violenţa care fac atâtea victime în toată lumea, sărăcia de nedescris din unele ţări şi risipa neruşinată din altele? S-ar înţelege apoi ca Dumnezeu să pedepsească pe cei care-L insultă, să lovească pe cei necinstiţi, imorali şi răufăcători. Dar cel puţin să-i cruţe pe cei nevinovaţi şi pe fiinţele fără apărare!…

Ia seama!

Dacă îţi permiţi să-L acuzi pe Creator de indiferenţă, de cruzime sau că nu vine în ajutorul celor care sunt în pericol, lăsaţi-L să vorbească, într-adevăr, cartea Sa, Biblia, ea îl va arăta aşa cum este şi va putea da un răspuns acestei întrebări. Cartea Sfântă ne spune că adevărata cauză a tuturor relelor omenirii este păcatul. Prin păcat, suferinţa şi moartea au intrat în lume.

Epistola către Romani, în capitolul 8.20-22 ne aminteşte că suferinţele întregii creaţii se datorează mândriei, stricăciunii morale şi egoismului neamului omenesc, faţă de care ea este supusă. Poluarea şi crimele împotriva naturii, date pe faţă astăzi în toate părţile, nu fac decât să adeverească acest lucru. Tot rătăcind şi observând apoi care sunt urmările greşelilor lui pentru sine şi pentru alţii, omul trebuie să înveţe să se cunoască, să-şi dea seama de starea lui de păcat: va fi în felul acesta condus spre pocăinţă şi spre credinţă.

Şi ştii care a fost cea mai mare nedreptate din toate timpurile? Crima omenirii care a răstignit pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, atunci când a venit plin de dragoste ca să mântuiască făpturile Sale.

Semnal de alarmă

Dar n-am răspuns la toată întrebarea. Multe nenorociri n-au păcatul drept cauză directă şi ating atât pe oamenii responsabili cât şi pe cei iresponsabili. Chiar Iisus a subliniat acest lucru, în legătură cu un fapt divers care I s-a amintit: „Sau acei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim ? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13.4,5).

Concluzia pe care o dă Domnul este aceasta: relele care lovesc pe unii sunt un avertizment pentru ceilalţi. În trupul omenesc, durerea este un semnal de alarmă; ea poate salva viaţa unui bolnav, obligându-l să se ducă la doctor care se va îngriji nu numai de durere, ci şi de cauza răului. Cutare întâmplare nefericită, cutare moarte neobişnuită, îmi aduc aminte că mâine poate fi rândul meu, că trebuie să fiu pregătit, că planurile mele pot fi spulberate deodată şi cele mai apropiate legături ar putea fi zdrobite. „Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (Amos 4.12).

Scopul pe care-l are Dumnezeu

Dumnezeu vrea să-i facă pe oameni serioşi, să-i aducă în situaţia să-şi pună întrebările de căpetenie: De ce sunt eu aici pe pămînt? Ce este după moarte? Nu va trebui odată să dau socoteală de viaţa mea? Şi acestea sunt într-adevăr cele mai serioase lucruri. Nenorocirea cea mai mare nu este moartea, ci ceea ce îi urmează: judecata. Un copilaş care moare, poate că scapă în felul acesta de multe suferinţe pe care le-ar fi întâlnit pe pământ şi mai ales este mântuit de pierzarea veşnică, la care ar fi ajuns mai târziu dacă nu ar fi primit pe Iisus ca Mântuitor al său.

Dumnezeu este suveran, El este înţelept, El ştie în mod desăvârşit ce face. Şi chiar în clipa aceasta, El vrea să-ţi trezească interesul, să-ţi atingă conştiinţa şi inima. În loc de a te revolta în faţa necazului altuia şi de a-L învinui pe Dumnezeu pentru aceasta, adu-ţi aminte de dragostea Lui. S-a părut odată că El Şi-ar fi călcat dreptatea, atunci când a lovit pe Fiul Său Cel nevinovat, în locul unor oameni vinovaţi ca mine şi ca tine. Dar la crucea de la Golgota, Dumnezeu a găsit singura soluţie de a împăca dragostea Lui, care nu lasă păcatul nepedepsit. Hristos este înlocuitorul păcătoşilor pe cruce: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.” Şi Dumnezeu aşteaptă cu răbdare ca noi să ne întoarcem la El ca să fim mântuiţi. Vrei să te întorci la El chiar acum?

„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Iisus, Domnul nostru.”

About the author
Leave Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

clear formSubmit