"Dar nu uitați de binefacere și de dărnicie, pentru că astfel de jertfe Îi plac lui Dumnezeu." Evrei 13.16

Întrebare: Cum pot fi înțelese expresiile din Ioan 14.20: „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ și „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?

Răspuns: Adevărurile, pe care le prezintă Domnul Isus în aceste expresii, sunt foarte adânci și ele pot fi înțelese numai prin credință. Aceste cuvinte ale Domnului nu sunt însă în nici un caz mistice sau ciudate, în afară de faptul că acestea exprimă adevăruri care depășesc capacitatea naturală de înțelegere și pot fi înțelese numai spiritual.

„În zilele vieții Sale“, Domnul Isus a fost „în Tatăl“, așa cum Se exprimă El în versetul 11, deși devenise om. Prin aceasta întărește unitatea eternă cu Tatăl, care nu a fost atinsă deloc de faptul că a devenit om.

După ce Domnul Isus S-a dus la Tatăl Său și a trimis la Rusalii Duhul Sfânt, s-a împlinit cel de-al doilea adevăr, pe care îl exprimă în cuvintele „voi în Mine“. Din acea clipă, credincioșii sunt văzuți „în Hristos“, o expresie care apare deseori în epistole. Aceasta este o poziție dăruită de Dumnezeu în har.

Cuvintele „Eu în voi“ exprimă pe de o parte realitatea prețioasă că Domnul Se face una cu ai Săi de pe pământ. Acest lucru reiese clar din cuvintele adresate de Domnul proslăvit lui Saul din Tars: „Saule, Saule, pentru ce mă persecuți?“ (Faptele Apostolilor 9.4). Capul era prigonit în mădulare. Pe de altă parte, și desigur acesta este gândul principal, cuvintele „Eu în voi“ înseamnă că Hristos, care este acum în cer, dorește să fie descoperit prin noi. Oamenii trebuie să-L vadă pe Hristos în noi.

„Voi în Mine“ înseamnă poziția noastră în fața lui Dumnezeu. „Eu în voi“ înseamnă răspunderea noastră de a-L reprezenta în fața oamenilor.

Christian Briem

Granite barate pe o lungime de 650 de kilometri... La granita, control sever de pasapoarte... 80.000 de barbati în stare de alarma... Vehicule blindate peste tot... Ce se întâmpla? Ameninta un nou razboi în mijlocul Europei? Din fericire, nu! În ciuda tuturor masurilor de siguranta care au înghitit mai mult de 160 milioane de euro, invazia huliganilor si a luptelor de strada cu politia din Bruxelles si Charleroi au lasat o urma a devastarii. Pe lânga aceasta, abia cu câteva luni înainte avusese loc baia de sânge a fotbalului în Turcia.

Istanbul, 5 aprilie 2000... Dupa jocul din Istanbul contra Leeds United, fanii au fost omorâti prin lovituri de cutit ca niste vite. Curând vor fi, probabil, si alte instrumente de omor. Tipatul dupa razbunare va acoperi totul, iar ratiunea si memoria vor fi abandonate. Sângele si jocurile formeaza un întreg. Cine îsi mai aminteste de orele cele mai întunecoase ale sportului? Pe stadionul Heysel, numit azi stadionul Regele Badouin, din Bruxelles, în 29 mai 1985, când a avut loc jocul dintre Juventus Torino si FC Liverpool, sarbatoarea planuita a fotbalului a de14 venit o grozavie cu efect de lunga durata.

Nenumarati turisti din toate continentele viziteaza Londra, capitala Angliei. Multi viziteaza renumitele monumente arhitectonice ale acestui oras grandios cu opt milioane de locuitori, iar un obiectiv impor tant de vizitat este si catedrala Sf. Pavel, cea mai mare biserica din Anglia. Ea este asezata chiar în inima orasului. Arhitectul Sir Christopher Wren, constructorul mai multor cladiri renumite, a construit si aceasta biserica între anii 1675-1710.

Aceasta catedrala avea sa devina cea mai importanta creatie a sa. În anul 1723, la vârsta de 91 de ani a încetat din viata si a fost înmormântat aici. Deasupra mormântului sau este scrisa o inscriptie modesta: „Daca îi cauti monumentul, atunci priveste în jurul tau!“

Cârmaciul Johann Maynard se afla la bordul unui vapor cu aburi care naviga între Detroit si Buffalo. Era o după-amiază frumoasă de vară. Vaporul era plin de călători. Deodată s-a ridicat un nor de fum din interiorul vaporului şi s-a auzit strigătul alarmant: „Foc!Foc la bord!” Toţi pasagerii şi marinarii s-au repezit pe punte. S-a turnat apă peste flăcări, dar totul a fost în zadar. Vaporul avea o încărcătură de gudron care, odată atinsă de foc, nu putea fi stinsă. Passagerii înghesuiţi spre cârmaci îl întrebau plini de teamă:
- Cât mai avem până in Buffalo?
- Aproximativ o jumătate de milă marină.
- Şi cât timp ne trebuie?
- Trei sferturi de oră, dacă navigăm ca până acum. Dar norii de fum se înălţau şi mai groşi, şi mai mari, iar vâlvătaia sporea.
- Rămâneţi cu orice preţ la bordul vaporului, dacă vreţi să vă salvaţi viaţa!

Toţi au alergat în faţă: pasagerii şi echipajul. Toată partea din spate a vaporului dispăruse în flăcări şi fum, care se ridica în rotocoale.
- Johann Maynard! Strigă căpitanul.
- Da,domnule căpitan!
- Mai rezişti cinci minute?
- Cu ajutorul lui Dumnezeu voi putea!

În acel moment,curajosului cârmaci i se pârliseră părul şi barba, hainele îi ardeau încet şi mâna dreaptă îi era arsă, dar cu stînga ţinea cârma neclintit. Cu un mare curaj, el a condus vaporul în mijlocul făcărilor şi fumului până în port Acolo, toţi s-au năpustit pe ţărm; erau salvaţi. Era ca o trecere din moarte la viaţă. Singur Maynard era mort. Echipajul vaporului, pasagerii, întregul oraş au condus trupul mort al salvatorului lor la locul de odihnă. Multe lacrimi au fost vărsate pe mormântul aceluia care i-a salvat cu preţul vieţii lui. Inimi pline de recunoştinţă au scris cu litere de aur pe un monument de marmură: „El a murit pentru noi”.

Cunoaştem oare sacrificiul Mântuitorului care, părăsit de toţi, urât de oameni şi judecat de Dumnezeu pe Golgota, a murit pentru noi pe cruce? Am înţeles că acesta este preţul salvări noastre? Am inţeles însemnătatea cuvintelor: „El a murit pentru noi”?